Despre noi
Educație. Cultură. Incluziune Socială. Tineret. Prevenirea separării copilului de familie
Asociația de Tineret pentru Prietenie și Educație susține copiii care provin din medii defavorizate, respectiv din familii lipsite de resurse financiare, familii monoparentale, copii excluși din mediul școlar și cu antecedente de abandon școlar.
Prin acțiuni de promovare a valorilor culturale și artistice, prin implicarea acestor copii în activități care să le sporească încrederea în sine și în societate vom reuși să le salvăm viitorul.
Incluziune
Educație de excelență
Cutură
Sănătate și Protecție Socială
Mentorat
Noi credem în Puterea fiecăruia de a schimba lumea!
Activitățile pe care le facem:
– Identificarea și evaluarea copiilor în risc: colaborăm strâns cu autoritățile și organizațiile non-guvernamentale pentru a identifica și evalua copiii care se află în situații de urgență, prioritizând cazurile cu grad mare de risc.
– Terapie individuală și de grup: derulăm programe de terapie conduse de specialiști în terapia traumei, care ajută copiii să-și exprime emoțiile și să învețe strategii de gestionare a stresului și a traumei.
– Art-terapie: Prin art-terapie avem ocazia de a-și exprima traumele și emoțiile, contribuind la vindecarea lor.
– Consiliere psihologică: Furnizăm consiliere psihologică pentru copii și familiile lor pentru a aborda traumele și problemele legate de violența domestică și alienare parentală.
– Sprijin umanitar: Asigurăm un sprijin umanitar adecvat, inclusiv necesități de bază precum hrană, îmbrăcăminte, locuință și asistență medicală, pentru a crea un mediu sigur și stabil pentru acești copii.
– Acoperirea costurilor de școlarizare: Furnizăm fonduri pentru acoperirea costurilor de școlarizare a copiilor într-un sistem acreditat ca școală internațională.